legenda scandinava pe celuloid

sursa imaginii: http://www.timeout.com/

“A fost odata un om care avea o fata frumoasa, frumoasa, pe care o iubea ca pe ochii din cap. Si el si sotiia sa ii faceau toate voile si o pierdeau din ochi de draga. Fata, insa, era alintata, rasfatata, mandra de frumusetea ei. De toti oamenii isi radea: de baietii care o pofteau la dans, de sora sa vitrega care ramasese grea, ba chiar si de mama ei, careia ii intorcea vorba doar ca sa rada. Intr-o zi, fata a plecat sa duca niste lumanari la biserica, insotita de sora sa vitrega. Pe drum, aceasta isi arata ura, ii face o vraja, iar Odin (sau diavolul, nu stim exact) ii scoate in cale trei pastori, frati- doi flacai si un baietandru. Cei doi frati o siluiesc si o omoara pe tanara fata. Sora vitrega priveste de dupa un delusor si nu-i sare in ajutor. Cei trei tineri trag peste noapte chiar la casa parintilor fetei. Incearca sa le vanda parintilor vesmantul fetei. Tatal ii ucide drept razbunare, iar la locul unde s-a petrecut fapta, promite sa ridice o biserica. Din chiar pamantul pe care a ramas trupul fetei tasneste un izvor, numit Izvorul fecioarei. “

Probabil ca asa suna legenda care l-a inspirat pe Ingmar Bergman cand a facut “Izvorul fecioarei”, pe care l-am vazut eu cum multa placere aseara la TVR Cultural.

Ca-mi place Ingmar Bergman stiam, dar iata ca mi-am confirmat inca o data, din plin.

Filmul asta mi-a amintit de povestile lui Creanga, in care imparatii sunt niste oameni mai instariti, care ies in pridvorul casei, ara si seamana. Fata din film se prezinta necunoscutilor ca si cum ar fi o printesa si ii place sa creada, ce ironie, ca pastorii sunt, de fapt, niste printi blestemati.
Minunata imaginea (cu o lumina care aminteste de expresionism) si expresivitatea ca de film mut a actorilor.

Surprinzator pentru anul in care a fost facut (1960), filmul are un ritm care i-ar captiva si pe fibrilantii spectatori de azi.

Deci, daca aveti ocazia, va rog sa-l vedeti.